Colorhood

The journal · Inspiration

Ce este ceramica raku și de ce nu iese de două ori la fel

Se scoate din cuptor incandescentă și se bagă în rumeguș. Fumul face desenul, nu mâna, și de asta nu există două piese identice.

Colorhood·28 septembrie 2026·7 min
Capacul cuptorului de raku se ridică și piesa iese incandescentă, din atelierul lui Cristian Dobrescu

La raku, piesa se scoate din cuptor cât e încă roșie și se bagă în rumeguș, care ia foc pe loc. Peste el se trântește un capac.

Din afară pare că ceva a mers prost. Aia e arderea.

Raku nu e un lut, e un fel de a arde

Se confundă des, inclusiv în anunțurile de vânzare. Raku nu e un material, e un procedeu: piesa iese din cuptor la temperatură, în loc să se răcească înăuntru peste noapte, cum se întâmplă la orice altă ardere.

Numele vine din Japonia secolului al XVI-lea, de la bolurile pentru ceremonia ceaiului. Ce se practică azi în Europa pornește de acolo, dar adaugă reducerea în combustibil, și de aia i se mai spune raku occidental. Bolurile japoneze nu treceau prin butoi.

Cleștele, cuptorul de fibră și butoiul care arde deja în spate.
Cleștele, cuptorul de fibră și butoiul care arde deja în spate.

Cum decurge

Piesa se arde întâi la biscuit, ca orice altă ceramică. Se glazurează, apoi intră în cuptorul de raku. De obicei e unul mic, căptușit cu fibră ceramică, fiindcă trebuie să poată urca repede.

Urcă undeva la 900 până la 1000 de grade. Cât durează depinde de cuptor și de cât e încărcat, așa că nu se merge după ceas, ci după ce se vede prin vizor: când glazura s-a topit și stă lucioasă, ca o baltă, e momentul.

Atunci se deschide capacul și se scoate cu cleștele. Aerul rece lovește glazura topită și o crapă pe loc, în rețeaua aia fină de fisuri care se numește craclură. Nu e un defect. E jumătate din motivul pentru care cineva alege raku în loc de o ardere normală.

Piesa intră incandescentă în rumeguș sau talaș, care se aprind imediat. Se pune capacul și focul consumă oxigenul din butoi.

Lucrarea iese cu cleștele, la peste 900 de grade.
Lucrarea iese cu cleștele, la peste 900 de grade.

Reducerea

Rămas fără oxigen în aer, focul îl scoate de unde găsește: din oxizii metalici din glazură. Cuprul redus dă roșu și verde metalic. Alte glazuri ies irizate, ca o baltă de benzină.

În același timp fumul intră în craclură și înnegrește fiecare fisură, iar lutul rămas neglazurat se face negru mat.

Cât de departe merge treaba asta ține de cum e condusă. Cât de repede iese piesa din cuptor, ce pui în butoi, cât de repede acoperi, cât o lași acolo, dacă o stropești sau nu la scoatere: sunt decizii, luate în câteva secunde, cu mănuși, lângă foc. Cine a mai ars de o sută de ori știe ce obține dintr-o glazură și dintr-un butoi anume.

Ce nu se poate comanda la milimetru e unde cade fumul și cât de dese ies fisurile. Două lucrări făcute din același lut, cu aceeași glazură, arse în aceeași zi, nu ies la fel. Nu fiindcă nu le-ar conduce nimeni, ci fiindcă ultima parte se petrece mai repede decât poate fi corectată.

În butoiul de reducere, fumul intră în glazură.
În butoiul de reducere, fumul intră în glazură.

Ce înseamnă asta pentru tine, dacă o cumperi

Partea practică, și e bine să o afli înainte, nu după.

O piesă raku e poroasă. Răcirea bruscă lasă lutul nesinterizat complet, iar craclura merge până jos. Nu ține apa, nu se folosește la masă, nu se pune mâncare în ea. E sculptură, nu vas.

Nu se spală. Praful se ia cu o pensulă moale și uscată. Apa intră în porii aceia și nu mai iese repede, iar dacă a prins fum, spălatul îl scoate din fisuri și schimbă desenul.

Nu stă afară peste iarnă. Apa din pori îngheață, se dilată și sparge piesa. O terasă acoperită, vara, e altceva.

Și stă pe ceva stabil, nu pe marginea unui raft. Piesele astea au câteva kilograme și se ridică cu două mâini, de jos.

În rest nu cere nimic. Nu se decolorează la lumină, fiindcă nu e vopsea, ci metal topit în sticlă.

Ce te uiți când alegi una

La craclură. Fină și deasă înseamnă o ardere condusă strâns. Două-trei crăpături mari, în schimb, vin dintr-o răcire neuniformă.

La negru: pe zonele neglazurate trebuie să fie adânc și mat. Dacă bate în cenușiu, a intrat aer în butoi.

La muchii se vede dacă piesa a fost construită cu mâna sau turnată într-o formă. Grosimile inegale sunt un semn bun.

Și, înainte de toate, la ce arată piesa. Raku e un procedeu, nu un merit. O formă slabă arsă spectaculos rămâne o formă slabă.

Solzii peștelui, amprentați în lutul umed, înainte de prima ardere.
Solzii peștelui, amprentați în lutul umed, înainte de prima ardere.

De unde poți începe

Pe Colorhood sunt patru piese arse raku de Cristian Dobrescu, din seria Autoportret sau ce a rămas din mine: un bivol, un pește, un corb și un papagal, fiecare pentru un fel de a duce lucrurile.

Pe pagina fiecăreia stau și fotografiile de la ardere, în ordinea în care s-a întâmplat. Merită văzute înainte de preț.

Toate patru se pot și închiria, dacă vrei să stai cu una în casă înainte să te hotărăști.

Read next

Events

Feeder Insider: Booklet #2

Events

Statutul artistului - un inceput asteptat

Events

Alina Andrei: "Ce mai faci? Bine, tu?"