The journal · Market
De ce costă atât o lucrare unicat
Nu se calculează la kilogram. Lutul costă cât o pizza, iar restul nu e manoperă, e cine a luat deciziile.
Întrebarea vine cu o așteptare ascunsă în ea: că undeva există o defalcare. Atâta materialul, atâta manopera, atâta marja. La un obiect de serie chiar există. La o lucrare unicat nu există, și nu din secretomanie.
Materialele nu explică nimic
Lutul pentru un cap de opt kilograme costă cât o pizza. Glazura, ceva mai mult.
Dacă prețul ar veni de acolo, toate lucrările de aceeași mărime ar costa la fel, indiferent cine le-a făcut. Nu costă, și nimeni nu se așteaptă să coste. Nici la o pictură nu întrebi cât a costat pânza.
Nici timpul
A doua variantă de calcul, imediat după materiale, e „cât a durat". Sună rezonabil și duce în perete.
Un desen făcut în zece minute de cineva care desenează de treizeci de ani nu e un desen de zece minute. Sunt treizeci de ani și zece minute, iar cei treizeci de ani nu se văd în obiect. Nici nu trebuie să se vadă: o lucrare în care se vede efortul e de obicei o lucrare care nu a ieșit.
Ce plătești nu e durata. E ce a fost nevoie ca decizia aceea să fie posibilă.
Deciziile sunt lucrarea
Care animal. Cum stă capul. Unde se oprește luciul și unde rămâne negru mat, ca la Weight, pe laturi și pe ceafă, „acolo unde nu se uită nimeni".
Alegerile astea nu sunt estetice și întâmplătoare. Vin din a ști cum e construit un lucru înainte să-l schimbi: unde se prinde un corn, de ce ciocul are forma aia și nu alta. Și vin dintr-o carieră de grafician, adică din ani de uitat la imagini și de hotărât ce rămâne și ce se taie.
Nimic din toate astea nu se facturează la oră, și tocmai ele fac diferența între două piese de aceeași mărime.
Ce iei acasă
Nu iei opt kilograme de ceramică. Iei felul în care vede lucrurile un om anume, într-o formă pe care nu o mai poate face nimeni, nici măcar el.
De aia prețul unei lucrări unicat nu se calculează, se stabilește. E o judecată, cum e la orice lucru care există într-un singur exemplar. Doi artiști cu aceeași tehnică, aceeași dimensiune și același material pot cere sume foarte diferite, și amândoi pot avea dreptate.
Asta îl deranjează pe cine vrea o formulă. Dar o formulă ar însemna că lucrările sunt interschimbabile, iar dacă ar fi interschimbabile nu ar mai fi unicat.
Atunci după ce te iei
Nu după o defalcare. După patru lucruri, și niciunul nu e o cifră.
**Corpul de lucru.** O piesă singură nu spune mare lucru. Patru sau cinci spun tot: se vede dacă omul urmărește ceva sau doar produce obiecte.
**Dacă poate să-ți spună de ce asta și nu altfel.** Cine lucrează cu intenție are un răspuns. Nu neapărat frumos formulat, dar are.
**Dacă e într-adevăr una singură**, și dacă scrie asta undeva, nu doar spus la telefon.
**Dacă te mai uiți la ea a doua zi.** Ăsta e singurul test care a funcționat vreodată, la orice preț.
Și printul, atunci
Aceeași ilustrație ca print costă între 150 și 1000 de lei, în funcție de mărime. Un original stă între 760 și 960 de euro fără TVA.
Nu e aceeași marfă la două calități. Sunt două obiecte diferite care se întâmplă să aibă formă de imagine. Printul e imaginea, făcută bine, pe hârtie care ține două secole. Originalul e obiectul pe care l-a atins mâna, și există unul.
Amândouă prețurile sunt cinstite pentru ce sunt. Diferența, pe larg.
Prețul afișat
Pornește de la ce vrea artistul să rămână cu el. Peste vine partea galeriei, care acoperă fotografia, pagina, ambalarea, livrarea unui obiect greu și discuția cu tine. La originale, prețul e afișat fără TVA, și scrie asta lângă fiecare.
Întrebarea „cât ia artistul" e o întrebare bună. Puțini o pun cu voce tare.
Dacă suma ți se pare mare
Ai dreptate să ți se pară, și există o variantă de mijloc.
Tariful lunar e în jur de 15% din preț, adică 140 de euro la o lucrare de 890.
Și chiria plătită intră în preț dacă o cumperi cât timp închirierea e activă, deci nu sunt bani dați pe o probă.
E o relație, nu o evaluare
Nu ești obligat să rezonezi cu nimic. Majoritatea lucrărilor dintr-o expoziție nu îți spun nimic, și e în regulă. Nu e un examen pe care îl pici.
Ce contează e momentul în care te oprești. Nu de ce te oprești, fiindcă de obicei nu știi, ci faptul că din cincizeci de obiecte unul te-a ținut pe loc treizeci de secunde. Uneori și unul care nu-ți place.
De aia prețul nu are cum să fie obiectiv. Un obiect care intră într-o relație cu un om nu are o valoare de catalog. Aceeași lucrare e scumpă pentru cine trece pe lângă ea și ieftină pentru cine se întoarce la ea a treia oară.
Nu te uita la cât costă pe kilogram. Uită-te dacă te-ai oprit.
Cele patru lucrări despre care e vorba aici sunt în seria asta. Toate originalele sunt aici.
Read next




